Bărbat de 30 de ani, reținut în Călărași pentru că este suspectat de uciderea intenționată a unui câine

Mașină de Poliție

Un bărbat de 30 de ani din comuna Nicolae Bălcescu, județul Călărași, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept. Potrivit IPJ Călărași, acesta ar fi ucis un câine care ar fi căzut într-o groapă din curtea locuinței sale, după care ar fi transportat animalul și l-ar fi legat de un arbust.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor la data de 25 septembrie, după ce o femeie din comuna Nicolae Bălcescu a sunat la 112. Aceasta a anunțat că, în jurul orei 22:30, a găsit în dreptul locuinței sale un câine mort, legat de un arbore.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor. Cadavrul animalului a fost ridicat și predat Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Călărași, pentru efectuarea examinării anatomopatologice de specialitate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

În urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative, oamenii legii au identificat un bărbat de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Potrivit IPJ Călărași, în noaptea de 24 spre 25 septembrie 2026, în intervalul 22:00–06:30, acesta ar fi ucis intenționat un câine de rasă comună, mascul, de talie medie. Animalul ar fi căzut într-o groapă aflată în curtea locuinței bărbatului din comuna Nicolae Bălcescu.

Ulterior, suspectul ar fi transportat câinele și l-ar fi legat de un arbust situat vizavi de locuința femeii care a sesizat Poliția.

La 1 octombrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară.

În urma percheziției, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe bunuri considerate relevante pentru probarea activității infracționale.

Pe baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 30 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*