Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a pus în mișcare acțiunea penală față de opt persoane, dintre care doi minori, într-un dosar privind tentativă de omor, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, după conflictul violent produs în comuna Modelu.
Potrivit procurorilor, șapte dintre cei opt inculpați au fost reținuți, iar în cazul lor a fost solicitată arestarea preventivă.
Anchetatorii susțin că incidentul a avut loc în noaptea de 30 august 2026, după ce între inculpați, grupați în două tabere, a izbucnit un conflict pe platforma TikTok. Aceștia și-ar fi adresat injurii și amenințări și s-ar fi provocat reciproc să se întâlnească pentru a se răfui.
La locul stabilit pentru întâlnire, pe raza comunei Modelu, a izbucnit o altercație în care ar fi fost folosite macete, cuțite și bâte.
În urma violențelor, mai multe persoane au suferit leziuni, iar viața unuia dintre participanți ar fi fost pusă în pericol, potrivit Parchetului.
Procurorii precizează că, prin violențele exercitate în loc public, a fost tulburată și ordinea și liniștea publică.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Be the first to comment