Județul Călărași se află sub avertizare Cod galben de intensificări ale vântului miercuri, 12 august. Avertizarea este valabilă între orele 05:00 și 16:00, iar rafalele pot atinge viteze de 50-70 km/h.
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic pentru estul Munteniei și sudul Moldovei, valabilă miercuri, 12 august, în intervalul orar 05:00-16:00.
Județul Călărași se numără printre zonele vizate de avertizare.
Potrivit informării meteorologice, în intervalul menționat vântul va avea intensificări, iar la rafală vor fi înregistrate viteze cuprinse între 50 și 70 km/h.
Condiții de vânt se vor înregistra însă și în alte regiuni ale țării. Intensificări cu viteze de 40-45 km/h sunt prognozate în Banat, Crișana, Dobrogea, precum și în restul Munteniei și al Moldovei.
Avertizarea Cod galben pentru județul Călărași expiră miercuri, la ora 16:00.

Be the first to comment