Doi bărbați sunt cercetați de polițiștii călărășeni după ce au spart ferestrele unei clădiri din comuna Sohatu și au amenințat o persoană.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 24 mai, ora 20:00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au fost sesizați de către un bărbat de 56 de ani, din comuna Sohatu, județul Călărași, cu privire la faptul că un bărbat l-a amenințat și a spart ferestrele unei clădiri.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că doi bărbați de 37 și 39 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi spart ferestrele unei anexe și l-ar fi amenințat pe bărbatul de 56 de ani” – IPJ Călărași.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Be the first to comment