FOTO Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași: „Tricolorul României reprezintă identitatea și valorile care ne unesc ca națiune”

Ziua Drapelului, celebrată la Călărași. FOTO VI
Ziua Drapelului, celebrată la Călărași. FOTO VI

Președintele organizației județene PSD Călărași, Vasile Iliuță, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național, evidențiind semnificația Tricolorului ca simbol al identității, unității și valorilor poporului român.

Liderul social-democraților călărășeni a subliniat că Ziua Drapelului Național reprezintă un moment de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român.

„Ziua Drapelului Național este un moment de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității noastre. Tricolorul României reprezintă istoria, valorile și demnitatea unui popor unit prin credință, sacrificiu și iubire de țară”, a declarat Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași.

Acesta a precizat că reprezentanții administrației județene au participat la ceremonialul militar și religios organizat la Călărași cu ocazia Zilei Drapelului Național, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale și județene.

„Consiliul Județean Călărași a fost reprezentat astăzi la ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Drapelului Național, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice locale și județene”, a afirmat liderul PSD Călărași.

Vasile Iliuță a arătat că astfel de momente contribuie la consolidarea respectului pentru valorile naționale și pentru simbolurile care definesc identitatea României.

„Astfel de momente ne reamintesc cât de important este să păstrăm viu respectul pentru valorile naționale și pentru simbolurile care ne unesc. La mulți ani, Tricolorului României!”, a transmis Vasile Iliuță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*