Oltenița are, în sfârșit, o creșă nouă. După aproape doi ani de lucrări, o investiție care, nu cu mult timp în urmă, era doar o groapă de gunoi a ajuns să fie una dintre cele mai moderne clădiri dedicate copiilor din oraș. Creșa construită prin programul guvernamental coordonat de Ministerul Dezvoltării, a fost inaugurată astăzi în prezența ministrului Cseke Attila, a administrației locale și a prefectului județului Călărași.
Pentru Oltenița, miza este cu atât mai mare cu cât orașul nu a avut, de ani buni, o creșă funcțională. Noua clădire are o capacitate de 110 copii, organizați în 11 grupe, și vine cu toate dotările necesare pentru ca micuții să își petreacă aici o bună parte din zi în condiții moderne și sigure. Terenul din jurul clădirii a fost amenajat cu spații verzi și un loc de joacă modern, inclusiv accesibil copiilor cu dizabilități.
Primarul Mihăiță Beștea spune că proiectul este unul dintre cele mai importante pentru comunitate, tocmai pentru că răspunde unei nevoi reale a familiilor tinere.
„Este un moment important în istoria și viața municipiului Oltenița. Două aspecte aș vrea să punctez. O dată, inaugurarea acestei creșe care va însemna o plus valoare pentru familiile active din municipiul Oltenița. Dar și vizita unuia dintre cei mai inimoși miniștri cu care am avut ocazia să discut. Este vorba despre Ministrul Dezvoltării, domnul Cseke Attila, caruia îi mulțumesc personal pentru vizita pe care o face în municipiul Oltenița.”
Pentru administrația locală, satisfacția vine și din faptul că proiectul a fost dus până la capăt într-un timp relativ scurt, în ciuda punctului de plecare deloc promițător.
„Este vorba despre o investiție de aproape 4 milioane de euro. O investiție pe care în urmă cu un an și 10 luni am găsit-o la stadiul de o groapă de gunoi. Am reușit împreună cu conducerea Companiei Naționale de Investiții să o repunem pe picioare. Uitați-vă, astăzi la aproape 2 ani de zile, suntem la momentul inaugurării acestei creșe. Sper să fie o plus valoare pentru familiile tinere din Oltenița, care vor avea o variantă de a-și lăsa copiii și de a merge în continuare să muncească.” spune primarul Beștea.
Dincolo de numărul de locuri, una dintre particularitățile creșei este însă chiar felul în care a fost gândită clădirea. Proiectul-tip folosit la nivel național este împărțit în trei zone funcționale. În prima parte se află spațiile administrative, inclusiv birourile și cabinetul medical. Zona centrală este rezervată activităților cu copiii: aici sunt dormitoarele, câte unul pentru fiecare grupă de minimum 10 copii, iar câte două dormitoare au acces la un spațiu de joacă comun. Fiecare grupă are propriul grup sanitar. În partea finală a clădirii se află două spații esențiale pentru funcționarea creșei: bucătăria complet echipată și spălătoria, aceasta din urmă dotată cu echipamente și tehnologie de nivel industrial, nu cu aparatură destinată uzului casnic. Practic, clădirea a fost gândită ca un mic ecosistem în care copiii, personalul educațional, personalul medical și angajații administrativi să aibă spații distincte și adaptate activităților lor.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, explică faptul că această organizare este parte a proiectului standardizat folosit pentru creșele construite prin programul „Sfânta Ana”.
„Proiectul-tip investiție este împărțit, dacă vreți, în trei părți. Partea administrativă, unde am intrat, unde sunt birourile administrative, un cabinet medical, ce se amenajează, partea din mijloc, unde e activitatea cu copilașii, și unde avem câte un dormitor pentru minim 10 copii. La două dormitoare avem un spațiu de joacă comun și fiecare grupă de copii are grup sanitar propriu.”
Iar partea din spate a clădirii completează practic infrastructura necesară unei zile normale de creșă.
„Iar în partea finală, în stânga, o să avem o bucătărie complet echipată și în dreapta o spălătorie complet echipată cu dotări și tehnologie industrială, nu de uz casnic. Și cam atâta este de spus. Haideți să vedem și ne întoarcem.” spune ministrul si pășește in cladire.
Clădirea nu impresionează însă doar prin compartimentare. Este certificată nZEB, ceea ce înseamnă un consum energetic foarte eficient și utilizarea surselor regenerabile. Pe acoperiș au fost instalate panouri solare și fotovoltaice, iar creșa dispune și de sisteme de efracție, control al accesului și supraveghere video.
Pentru Cseke Attila, investiția de la Oltenița este parte dintr-un program mult mai amplu, pornit în 2021 cu obiectivul de a crește numărul locurilor disponibile pentru copiii de vârstă antepreșcolară.
„Acest program și-a propus să ofere un răspuns a statului român la provocarea demografică pe care o avem pe de o parte, pe de altă parte de a sprijini familiile tinere, de a sprijini mamele tinere, dacă doresc să se reîntoarcă la locul de muncă și de a oferi condiții de siguranță copilașilor în cadrul unui program de lucru prelungit, astfel încât familia să fie susținută și sigur să sprijinim creșterea natalității.”
Ministrul spune că, în cazul Olteniței, investiția are un avantaj important pentru administrația locală și pentru familiile care vor beneficia de ea: nu este nevoie ca primăria să suporte costurile de funcționare ale creșei.
„Practic, statul român a creat o infrastructură și o funcționalitate inclusiv cu cheltuielile de funcționare suportate de Ministerul Educației. Suntem la 106-a creșă finalizată, din care 104 sunt pe PNRR și mai avem 10 zile în care trebuie să ajungem la 110 finanțate în PNRR.”
Iar proiectul vine și cu personalul necesar. Cele 37 de posturi pentru funcționarea creșei au fost aprobate, astfel încât, după recepția lucrării, pot începe procedurile pentru ocuparea lor. Pentru comunitate, este un detaliu la fel de important ca zidurile, mobilierul sau locul de joacă: o clădire modernă are valoare doar dacă poate fi folosită efectiv.
„În momentul în care se recepționează lucrarea, pot fi demarate procedurile de ocupare a acestor posturi. Al doilea aspect important, pe lângă construire, asigurarea posturilor și al treilea aspect foarte important, care probabil a fost motivul pentru care nu a funcționat din anii ’90, înțeleg, creșă în Oltenița, și anume faptul că din 2022 statul român a schimbat modalitatea de finanțare a creșelor.” a adaugat ministrul Attila.
Prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, a remarcat la rândul său că proiectul a fost dus la bun sfârșit prin eforturile administrațiilor care au gestionat, pe rând, investiția.
„Vreau să-i felicit pe cei care au demarat acest proiect, administrația liberală (fosta administrație) dar în același timp și administrația care este acum pentru că au făcut toate eforturile ca această creșa să fie finalizată. La Călărași, să știți, creșa are un succes deosebit, este ocupată aproape 100%, iar părinții sunt mulțumiți de condițiile de acolo.”
Pentru Oltenița, inaugurarea nu înseamnă doar bifarea unei investiții. Înseamnă 110 locuri pentru copii, o clădire construită după standarde moderne, 37 de posturi aprobate și, poate cel mai important, o soluție concretă pentru părinții care vor să își continue activitatea profesională fără să renunțe la siguranța și confortul copiilor. Iar după ani în care creșa a lipsit din peisajul orașului, momentul în care ușile noii clădiri se deschid pentru copii este, fără îndoială, unul de care Oltenița avea nevoie. De aici înainte, adevăratul test al investiției începe abia odată cu primele grupe de copii care vor umple dormitoarele, spațiile de joacă și curtea unei clădiri care, până nu demult, era doar un proiect pe hârtie.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment