Măsurile jandarmilor călărășeni în minivacanța de Rusalii

Misiuni ale jandarmilor. FOTO Jandarmeria Călărași

În perioada minivacanței ocazionate de Ziua Internațională a Copilului și de Rusaliile Ortodoxe, jandarmii călărășeni vor acționa, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru siguranța cetățenilor și buna desfășurare a evenimentelor publice organizate în județ.

Potrivit Jandarmeriei Călărași, în data de 30 mai vor fi asigurate măsurile de ordine publică la manifestările organizate cu prilejul împlinirii a 500 de ani de atestare documentară a satului Negoești, precum și la partida de fotbal dintre ACSM Spicul Vâlcelele și ACSM Oltenița.

De asemenea, în data de 31 mai, jandarmii vor fi prezenți la Ziua Copilului Vasilățean din comuna Vasilați și la Festivalul Folk de la Roseți.

„De 1 Iunie, suntem alături de copii la Grădina Zoologică Călărași, unde sărbătoriții zilei vor putea vizita standul Jandarmeriei, autospeciala de intervenție, foto-cornerul și o vor putea întâlni pe Iabaxa, câinele nostru de serviciu. Începând cu ora 17:00, vom fi prezenți și la activitățile organizate în Parcul de pe Lac.

Totodată, vom avea în atenție zonele lăcașurilor de cult unde se estimează un număr mare de participanți cu ocazia Sâmbetei Morților și a Rusaliilor Ortodoxe.

Prezența unui număr mare de persoane impune prudență și cooperare cu forțele de ordine, astfel încât toate manifestările să se desfășoare fără incidente” – Jandarmeria Călărași.

Jandarmeria Călărași recomandă cetățenilor să manifeste responsabilitate și respect față de cei din jur, să nu răspundă provocărilor și să respecte regulile stabilite pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*