Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, anunță lansarea unui nou program de dialog direct cu locuitorii orașului, prin organizarea unor întâlniri săptămânale în cartiere și zone ale municipiului. Edilul spune că își dorește să fie cât mai aproape de cetățeni și să afle problemele comunității direct de la sursă, nu doar din rapoarte administrative sau din mediul online.
După introducerea audiențelor online, administrația locală face acum un nou pas în direcția unei comunicări directe cu oltenițenii. În fiecare joi, de la ora 19.00, primarul va merge în diferite zone ale municipiului pentru a discuta cu locuitorii despre problemele, nevoile și proiectele comunității.
„Încă din campanie am spus un lucru simplu: nu voi fi un primar care stă închis în birou și află problemele orașului doar din rapoarte sau rețelele de socializare. Cred că un primar trebuie să fie printre oameni, să asculte, să vadă cu ochii lui ce merge bine și ce trebuie schimbat”, a transmis Mihăiță Beștea.
Potrivit acestuia, întâlnirile vor avea loc fără programări și fără formalități, într-un cadru deschis, în care orice cetățean poate veni să își exprime punctul de vedere sau să semnaleze problemele cu care se confruntă.
„Vreau să vă ascult ideile, să aflu problemele cu care vă confruntați și să găsim împreună cele mai bune soluții pentru comunitatea noastră. Oltenița se construiește prin dialog, implicare și respect reciproc”, a mai precizat edilul.
Prima serie de întâlniri în teren va avea loc pe parcursul lunii iunie, după următorul calendar:
• 4 iunie 2026, ora 19.00 – Zona Cornișei și Cartierul Nou, pe strada Dr. Lucian Popescu, la intersecția cu strada Cornișei;
• 11 iunie 2026, ora 19.00 – Oltenița Veche (Oltenița Rurală), pe strada Viilor, la intersecția cu strada Matei Basarab, în fața magazinului La 2 Pași;
• 18 iunie 2026, ora 19.00 – Oltenița Veche, pe strada Voința, la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, în zona cimitirului;
• 25 iunie 2026, ora 19.00 – Oltenița Veche, pe Șoseaua Călărași, la intersecția cu strada Gheorghe Doja.
Primarul municipiului Oltenița consideră că timpul petrecut în mijlocul comunității reprezintă o parte firească a responsabilității asumate prin mandatul primit de la cetățeni.
„Știu că aceste întâlniri înseamnă timp și pentru mine, și pentru dumneavoastră, timp petrecut după program și multe ore dedicate orașului. Dar consider că acesta este unul dintre sacrificiile firești pe care trebuie să le facă orice om care a primit încrederea cetățenilor. Pentru mine, timpul petrecut alături de dumneavoastră nu este o obligație, ci cea mai bună modalitate de a înțelege ce trebuie făcut pentru Oltenița”, a subliniat Mihăiță Beștea.
Demersul administrației publice locale are ca principal obiectiv să creeze o legătură mai strânsă cu locuitorii și să identifice mai rapid soluții pentru problemele semnalate în fiecare cartier al municipiului.

Be the first to comment