VIDEO Locuri de joacă noi și echipamente înlocuite în Călărași. Primarul Marius Dulce: „Copiii au nevoie de locuri în care să se joace și, mai ales, să fie în siguranță”

Marius Dulce. FOTO Adrian Boioglu

Primăria Municipiului Călărași continuă intervențiile pentru amenajarea și modernizarea spațiilor destinate copiilor. Un nou loc de joacă a fost realizat în spatele Poștei 4, iar cel din fața Școlii Gimnaziale Nr. 5, din cartierul Micro 6, a fost refăcut și completat cu echipamente noi.

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, spune că lucrările fac parte dintr-o serie mai amplă de intervenții prin care administrația locală urmărește ca spațiile de joacă din oraș să rămână funcționale și sigure pentru copii.

„Copiii au nevoie de locuri în care să se joace, să alerge, să descopere și, mai ales, să fie în siguranță. În spatele Poștei 4 avem acum un loc de joacă nou, amenajat într-o zonă pe care am modernizat-o și am redat-o comunității”, a transmis Marius Dulce.

Intervenții au fost realizate și în cartierul Micro 6, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 5. Spațiul de joacă existent a fost refăcut, iar dotările au fost completate cu echipamente noi.

În același timp, administrația locală a verificat și alte parcuri și locuri de joacă din municipiu, în special acolo unde echipamentele prezentau semne de uzură. Elementele rupte, deteriorate sau care nu mai puteau fi utilizate în condiții de siguranță au fost înlocuite.

„Am intervenit și la locul de joacă din fața Școlii Gimnaziale Nr. 5 (Cartierul Micro 6), unde am refăcut spațiul și am completat dotările cu echipamente noi. În același timp, am mers și în celelalte parcuri și locuri de joacă din oraș, acolo unde timpul și folosirea și-au pus amprenta. Echipamentele rupte, deteriorate sau care nu mai puteau fi folosite în condiții de siguranță au fost înlocuite”, a precizat primarul.

Marius Dulce a subliniat că astfel de investiții, chiar dacă sunt de mai mică amploare decât marile proiecte de infrastructură, au un impact direct asupra vieții de zi cu zi a familiilor.

„Poate părea un lucru simplu. Pentru un copil, însă, un leagăn nou, un tobogan sau un spațiu curat înseamnă bucurie. Pentru părinți, înseamnă liniștea că cei mici se pot juca într-un loc îngrijit și sigur”, a mai transmis primarul municipiului Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*