Primăria Municipiului Călărași continuă acțiunile de eliberare a domeniului public de autoturismele abandonate și de cele staționate ilegal, în cadrul unei campanii care urmărește creșterea gradului de ordine și civilizație în oraș.
Primarul Marius Dulce a anunțat că, împreună cu echipele responsabile, administrația locală desfășoară noi verificări în teren, iar proprietarii care ocupă abuziv spațiul public vor fi sancționați conform legii.
„Domeniul public nu este nici depozit de autoturisme abandonate și nici târg de mașini. Suntem din nou în teren, alături de echipele responsabile, pentru ridicarea autoturismelor abandonate și sancționarea celor care ocupă abuziv spațiul public”, a declarat edilul.
Unul dintre punctele vizate este strada București, în zona Liceului Agricol, unde mai multe autoturisme sunt expuse spre vânzare și ocupă de o perioadă îndelungată spațiul public.
„Am atras atenția și în trecut asupra situației de pe Strada București, în zona Liceului Agricol, unde mai multe autoturisme sunt expuse la vânzare și staționate pe domeniul public. Din păcate, unii au ales să ignore avertismentele”, a precizat Marius Dulce.
Acțiunile administrației locale vizează și cartierele de blocuri, acolo unde urmează lucrări de salubrizare și amenajare a unor noi parcări rezidențiale.
„La fel și între blocuri, unde vom intra cu lucrări de curățenie și amenajarea de parcări rezidențiale. Aplicăm măsurile prevăzute de lege: ridicăm autoturismele și sancționăm abaterile constatate”, a mai spus primarul.
Edilul a anunțat că această campanie va continua și cu o nouă etapă, care va avea în vedere garajele amplasate pe domeniul public.
„Urmează: garajele. Respectarea domeniului public este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Iar eu îmi doresc un Călărași curat, civilizat și bine organizat. Acțiunile acestea vor continua ori de câte ori va fi nevoie”, a transmis Marius Dulce.
Prin aceste măsuri, Primăria Municipiului Călărași urmărește eliberarea spațiilor publice ocupate abuziv, îmbunătățirea aspectului urban și crearea condițiilor necesare pentru noi investiții în infrastructura cartierelor.

Be the first to comment