Județul Călărași se va afla începând din această după amiază sub cod portocaliu de vijelii.
Atenționarea meteorologilor este valabilă în perioada 17 iulie, ora 15 – 18 iulie, ora 03.
„În nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor și / sau animalelor din medii ostile […]
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Călărași, organizează la vernisajul expoziției “Cuceriri Spațiale” Evenimentul va avea loc vineri, 9 aprilie 2021, ora 12.00. Expoziția este organizată în colaborare cu Asociația ”Muzeul […]
Jandarmii călărășeni, în colaborare strânsă cu echipaje din poliție, au intervenit prompt și au salvat viața unui bărbat aflat într-o situație extrem de periculoasă. Bărbatul era amenințat cu un cuțit de către propria fiică, care […]
Be the first to comment