Călărașenii se vor confrunta cu o nouă zi caniculară.
Avertizarea cod portocaliu a meteorologilor este valabilă până la ora 22.
„În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Ilfov și municipiul București, precum și în zona continentală a județului Constanța valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Călărași anunță că, în perioada 17 – 19 aprilie 2024, pe domeniul public al municipiului Călărași, se vor efectua tratamente terestre de combatere a căpușelor precum și tratamente terestre larvicide de combatere a […]
În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA S.A., s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului de apă la nivelul unor […]
Instituția Prefectului Județului Călărași informează că duminică, 20 decembrie, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică privind COVID-19 în județ se prezintă astfel: 5863 cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19 de la începutul […]
Be the first to comment