Un bătrân din Valea Argovei a fost jefuit de doi bărbați care l-au bătut și i-au furat bani și telefonul mobil

Un bâtrân din Valea Argoveni a fost jefuit de doi bărbați care l-au bătut și apoi i-au furat o sumă de bani și telefonul mobil. Bărbatul aveau fețele acoperite.

Potrivit IPJ Călărași, la data de 22 ianuarie, ora 09:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 77 de ani din comuna Valea Argovei, județul Călărași, cu privire la faptul că două persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au sustras o sumă de bani.

„Din primele verificări s-a stabilit faptul că, în jurul orei 06:30, în timp ce bărbatul se afla singur la domiciliu, două persoane, având fețele acoperite, ar fi pătruns în imobil, l-ar fi agresat fizic, după care ar fi părăsit locuința, sustrăgând o sumă de bani și un telefon mobil.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi bărbați de 25 și 28 de ani” – IPJ Călărași.

Ca urmare a administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, în vederea dispunerii unei măsuri preventive superioare.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic și al Poliției Orașului Lehliu Gară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*