Pompierii au intervenit în ultimele trei zile la 66 de situații de urgenţă produse în județul Călărași

Intervenție a pompierilor. FOTO ISU Călărași

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate în ultimele trei zile să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 66 de misiuni.

Potrivit ISU Călărași, din numărul total de intervenții, 55 au fost ale paramedicilor SMURD, care au intervenit pentru acordarea prim ajutorului medical și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave şi pentru intervenţia la accidente rutiere.

Pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină cu ambulanţele SMURD şi autospecialele cu modul de descarcerare la patru accidente rutiere produse pe raza localităţilor Fundeni, Radovanu, Raşi (jud Ialomiţa) şi Ştefan Vodă.. În aceste evenimente rutiere produse pe raza judeţului Călăraşi au fost implicate şase autoturisme, respectiv treisprezece persoane, dintre care cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti. În acest sfârşit de săptămână nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti pe fondul producerii evenimentelor rutiere.

În ceea ce priveşte intervenţia la incendii, în acest sfârşit de săptămână, pompierii militari călărăşeni din cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitaţi să intervină cu autospecialele de stingere şi echipamentele specifice pentru lichidarea a cinci incendii, dintre care patru la locuinţe şi anexe gospodăreşti în localităţile Borcea,Căscioarele, Spanţov şi Belciugatele şi la un incendiu produs la un transformator electric în localitatea Dragalina.

De asemenea, în ultimele zile echipajele de pompieri au fost solicitate în mai multe cazuri să intervină pentru îndepărtarea ţurţurilor şi bucăţilor mari de gheaţă, care prin desprindere şi precipitare, ar fi putut constitui un real pericol pentru cetăţeni şi bunurile acestora (autoturisme). Pompierii au intervenit punctual, fiind înlăturat pericolul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*