Primăria Călărași va da în folosință 70 de locuri de parcare în zona școlii „Tudor Vladimirescu”
Primăria municipiului Călărași a început lucrările pentru amenajarea unei parcări lângă școala „Tudor Vladimirescu”. Aceasta va avea 70 de locuri și va fi gata până în data de 10 septembrie.
„Am demarat lucrările de amenajare a parcării situată pe aleea din dreptul școlii Tudor Vladimirescu. În jur de 70 de locuri de parcare vor fi date în folosință cetățenilor din zonă. Avem ca termen de finalizare data de 10 septembrie pentru ca atunci când vor începe copiii școala să avem condiții de parcare pentru părinți dar să și fluidizăm traficul din zonă. Îmbunătățiri va suferi și partea carosabilă aplicând un covor asfaltic”, a declarat primarul Marius Dulce.
De asemenea, el a mai anunțat că este luată în calcul și construirea unei parcări de reședință și în vecinătatea magazinului Penny de pe strada Belșugului, primind în acest sens solicitări din partea locatarilor din zonă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Barbu Știrbei” al județului Călărași a demarat procedura de achiziție pentru echipamente informatice și de comunicații în valoare de 407.246 lei. Banii sunt destinați proiectului “gestionarea comună a riscurilor […]
RAJA încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică este legală, […]
Polițiștii călărășeni au întocmit mai multe dosare penale, în urma unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de sustragere a energiei electrice desfășurate în comuna Dragalina. Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, polițiști, […]
Be the first to comment