Anul acesta, Călărașiul împlinește 428 de ani de atestare documentară și 190 de ani de când este capitală de județ.
“Vă invit la festivitățile dedicate acestor zile, cu accent pe subiecte ca dezvoltarea municipiului în care toți trăim și oamenii valoroși care au influențat viața comunității noastre.
22 -23 septembrie 2023
Muzeul Municipal – întâlnirea solemnă a autorităților
Parcul Dumbrava – spectacole în aer liber” – a spus primarul Marius Dulce.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Curtea Constituțională a României a decis anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României. „În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a […]
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de șase inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de […]
Echipele RAJA intervin astăzi – 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Belșugului din orașul Fetești, județul Ialomița. Pentru realizarea acestor operațiuni, se sistează furnizarea apei […]
Be the first to comment