Județul Călărași se va afla începând din această după amiază sub cod portocaliu de vijelii.
Atenționarea meteorologilor este valabilă în perioada 17 iulie, ora 15 – 18 iulie, ora 03.
„În nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași au desfășurat miercuri, 13 octombrie, activități de prevenire și combatere a faptelor la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului. Ca urmare a […]
Un bărbat din Perișoru a fost arestat preventiv după ce a întreținut raporturi sexuale, consimțite, cu o fată de 14 ani, aflată în plasament de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) […]
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Călărași a finalizat lucrările de cadastru în comuna Vasilați, județul Călărași. Proprietarii celor peste 9500 de imobile vor primi în curând noile cărți funciare. Lucrările s-au desfășurat în […]
Be the first to comment