FOTO Autoritățile locale din Călărași au participat la slujba de Bobotează

Autoritățile locale și județene prezente la slujba de Bobotează
Slujba de sfințire a apelor s-a desfășurat cu liniște la Călărași, în prezența autorităților locale și a forțelor de ordine. FOTO Primăria Municipiului Călărași

Sărbătoarea Bobotezei a adunat comunitatea călărășeană în jurul tradițiilor și valorilor spirituale care definesc identitatea locală. Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, și primarul Municipiului Călărași, Marius Dulce, au fost prezenți la slujba de sfințire a apelor Borcei, marți, 6 ianuarie, alături de credincioși și reprezentanți ai instituțiilor locale.

Prezent la ceremonie, președintele Vasile Iliuță a transmis un mesaj dedicat călărășenilor, subliniind semnificația spirituală a sărbătorii:

„Astăzi, de Bobotează, sărbătoare a credinței și a curățirii sufletești, ne adunăm în jurul tradițiilor care ne definesc ca oameni și ca neam. Este o zi în care apa sfințită ne amintește de puterea binelui, de echilibru și de speranță. Gândurile mele se îndreaptă către toți călărășenii, cu dorința ca această zi sfântă să aducă liniște în suflete, sănătate și puterea de a merge înainte cu încredere. Să ne fie pașii călăuziți de credință, iar inimile deschise unii către alții. O sărbătoare binecuvântată, cu pace și lumină în casele fiecăruia!”

Primarul Marius Dulce a evidențiat încărcătura spirituală a evenimentului, subliniind că slujba, oficiată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, aduce „binecuvântare, echilibru și un mesaj de pace și speranță pentru întreaga comunitate”.

Evenimentul a inclus tradiționala recuperare a Crucii din apele Borcei, descrisă de primar ca „un act simbolic al credinței, al bărbăției și al dăruirii, care transformă frigul iernii într-un gest de lumină și binecuvântare”. Dulce a transmis aprecieri tuturor participanților, menționând implicarea autorităților locale și a instituțiilor de siguranță:

„Mulțumiri președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, că ne este tot timpul aproape, dar și tuturor partenerilor Primăriei Municipiului Călărași care au contribuit la buna organizare a evenimentului. Sunt de fiecare dată lângă noi: reprezentanți ai Bisericii, forțe de ordine, ISU, Poliție, Serviciul Județean de Ambulanță și voluntari, toți implicați cu profesionalism și respect față de această sărbătoare importantă.”

Primarul a încheiat mesajul subliniind rolul Bobotezei ca reper al identității locale: „Boboteaza rămâne un prilej de comuniune și un început curat de an, sub semnul credinței și al solidarității.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*