Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat, în cursul săptămânii trecute, la o întâlnire de lucru la Primăria Silistra, alături de reprezentanții municipalității bulgare, guvernatorul regiunii și echipa de conducere a CJ Călărași – vicepreședinți și specialiști ai Direcției de Dezvoltare. Discuțiile s-au concentrat pe extinderea colaborării transfrontaliere și pe conturarea unor proiecte comune menite să stimuleze dezvoltarea arealului Călărași–Silistra.
Întrevederea a vizat identificarea oportunităților economice, turistice și de infrastructură, precum și analiza instrumentelor prin care cele două administrații pot accesa noi linii de finanțare europeană. Potrivit lui Iliuță, potențialul zonei de la Dunăre este unul semnificativ și încă insuficient valorificat.
„Ne-am întâlnit pentru a discuta concret despre dezvoltarea integrată a arealului Călărași–Silistra și despre modalitățile prin care putem consolida cooperarea transfrontalieră”, a subliniat președintele CJ Călărași.
Acesta a precizat că dialogul tehnic și instituțional dintre cele două părți va continua în perioada următoare, cu obiectivul de a transforma ideile discutate în proiecte mature și finanțabile.
Temele abordate au inclus infrastructura rutieră și portuară, rutele turistice comune, dezvoltarea economică a zonei Dunării și inițiative culturale transfrontaliere. Reprezentanții celor două administrații au convenit asupra unui set de direcții clare de acțiune, urmând ca echipele tehnice să lucreze pe proiecte dedicate.
„Cred cu tărie că dialogul și parteneriatul româno-bulgar sunt esențiale pentru dezvoltare, pentru crearea de oportunități și pentru o calitate mai bună a vieții pentru oamenii pe care îi reprezentăm”, a spus Vasile Iliuță.
La finalul întâlnirii, părțile au stabilit că următoarea etapă va consta în pregătirea unor documentații comune, necesare pentru accesarea fondurilor europene destinate colaborării transfrontaliere. Accentul va fi pus pe proiecte cu efect direct asupra comunităților de pe ambele maluri ale Dunării, într-o logică de dezvoltare integrată și sustenabilă.
Prin acest parteneriat consolidat, Călărași și Silistra își propun să devină un model regional de cooperare eficientă, cu rezultate concrete în economie, infrastructură și calitatea vieții locuitorilor.

Be the first to comment