Județul Călărași se va afla 2 zile sub cod galben de caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de caniculă valabilă în zilele de 11 și 12 august.
Duminică și luni, în sudul Crișanei, Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu valori termice în jurul a 20 de grade.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali călărășeni au acționat în permanență în cursul săptămânii trecute pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în municipiul Călărași. Potrivit Primăriei Călărași, s-a avut în vedere, în principal, acoperirea cu elemente de dispozitiv a […]
Într-un context în care accesul la informații despre sănătatea și drepturile reproductive ale tinerilor este în continuare limitat, elevii unui liceu din Fundulea, județul Călărași, au făcut un pas important spre implicare și auto-organizare. În […]
Subinspector de poliție Olaru Ioan Robert din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Biroul Pregătire Profesională, a obținut locul II la concursul de tir sportiv „Cupa Poliției Capitalei”. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei […]
Be the first to comment