
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, marchează Ziua Mondială a Educației prin organizarea unui Atelier de creație, ce va avea loc vineri, 3 octombrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 12:00.
Activitatea se va desfășura la Secția Etnografie și Artă Populară, situată la parterul blocului Arcadia, pe strada 1 Decembrie 1918, iar participarea este gratuită.
„Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, făcând parte din programul de pedagogie muzeală al instituției. Acest tip de educație se armonizează perfect cu cea școlară, oferind participanților oportunitatea de a-și exprima liber creativitatea, atât individual, cât și în echipă. Activitățile propuse sunt atractive, creative și educative, punând accent pe empatie și spirit competitiv, într-un mediu care stimulează imaginația și respectul față de patrimoniul cultural.
Muzeul joacă un rol important în formarea unei educații socio-culturale – educația timpului liber, pro-patrimoniu, estetică și pentru memoria națională – completând astfel misiunea educațională a școlii și a societății” – muzeograf dr. Andreea Parnic.
Ziua Mondială a Educației este sărbătorită anual pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, la inițiativa UNESCO. Această zi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM privind statutul profesorilor”, un document de referință pentru recunoașterea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la nivel global.
Cu această ocazie, vizitarea expozițiilor muzeului va fi gratuită duminică, 5 octombrie 2025.
Be the first to comment