Polițiștii călărășeni au descoperit îngrășăminte chimice cu conținut de azot, depozitate în apropierea unui bazin de combustibil, în sediul unei societăți comerciale din Oltenița.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 3 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității comercializării, depozitării și utilizării produselor de protecție a plantelor și a îngrășămintelor chimice.
„Astfel, în urma verificărilor efectuate la sediul unei societăți comerciale din municipiul Oltenița, județul Călărași, au fost găsite îngrășăminte chimice cu conținut de azot, depozitate în proximitatea unui bazin de combustibil, de natură să pună în pericol viața și sănătatea umană, animală sau vegetală.
Față de întreaga cantitate depistată, s-a dispus măsura depozitării imediate într-un spațiu special amenajat” – IPJ Călărași.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate, faptă prevăzută și pedepsită de art. 98 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

Be the first to comment