Procurorii din Călărași efectuează cercetări după ce un băiat de 14 ani a încurajat un copil de 13 să omoare doi pui de câine și a filmat aceste fapte. Ancheta în privința băiatului de 13 ani este realizată de către DGASPC Călărași.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, la data de 20.03.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi a solicitat Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Călăraşi luarea măsurii arestului la domiciliu față de o persoană, minor în vârstă de 14 ani, pe o durată de 30 de zile. Propunerea de arest la domiciliu a fost respinsă de judecător, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar. Împotriva acestei soluții Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a declarat contestație.
Faţă de aceasta, prin ordonanţa procurorului de caz din data de 20.03.2026 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de participația improprie la „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
”La data de 15.03.2026, în timp ce se aflau pe raza unei comune din județul Călărași, inculpatul C.I.A., minor în vârstă de 14 ani, prin încurajări repetate și filmarea anumitor momente din activitatea infracțională, acte care au întărit rezoluția infracțională a autorului, i-a acordat un ajutor moral minorului P.A.R., în vârstă de 13 ani, care prin lovituri repetate a ucis doi pui de câine.
Față de minorul în vârstă de 13 ani a fost sesizată D.G.A.S.P.C. Călărași pentru luarea măsurilor de protecție specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția copilului” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași.

Be the first to comment