Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control miercuri, 15 septembrie, pe DN 21, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Călărași.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul testării fiind pozitiv, indicând prezența în organism a cocainei.
Tânărul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge și urină.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Călărași anunță demararea unei campanii de dezinsecție pe domeniul public. Acțiunea vizează reducerea disconfortului creat de insecte și asigurarea unui mediu sănătos pentru cetățeni. Astfel, în perioada 4 – 8 mai 2026, pe […]
Vineri – 01 mai 2026, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina […]
Valentin-Dumitru Deculescu a fost numit prefect al județului Călărași, prin hotărâre de Guvern. Decizia a venit după ce prefectul Laurențiu State a demisionat din funcție în urma ieșirii PSD de la guvernare. Valentin-Dumitru Deculescu ocupase […]
Be the first to comment