Deșeuri textile, descoperite de comisari ai Gărzii de Mediu Călărași la un service auto din Frumușani

Deșeuri textile, descoperite de comisari ai Gărzii de Mediu Călărași la un service auto din Frumușani

Deșeuri textile identificate săptămâna trecută, în timpul unei percheziții a Gărzii de Coastă, în Frumușani, au fost descoperite, azi, la un service auto din aceeași localitate, în timpul unui control desfăşurat de Garda de Mediu Călărași și de Jandarmeria Călărași.

„Aceste deșeuri fac obiectul unei anchete în desfășurare și trebuie să fie returnate în țara de proveniență, nicidecum să circule între agenții economici. Balotul este încărcat într-o mașină despre care ne-au declarat că a fost adusă la service, iar despre deșeurile textile aflate în stare avansată de degradare cei de la service spun că le-ar folosi pe post de lavete de șters pe mâini, pentru lucrătorii din unitate. Evident, nici cei din curtea cărora a plecat balotul nu au idee cum au ajuns deșeurile la service, de aceea, de față cu noi le-au luat și le-au dus înapoi în depozit. Toți vor răspunde conform legii”, a declarat Marian Borondel, comisar șef al Gărzii de Mediu Călărași.

Controlul echipelor mixte de comisari și jandarmi este în desfășurare, în județul Călărași, proprietarii locațiilor verificate încercând să justifice mașinile dezmembrate aflate în custodia lor și să facă dovada deținerii autorizațiilor pentru desfășurarea activităților de colectare a materialelor feroase și dezmembrare auto.

Reprezentanții IJJ Călărași au precizat că în urma acțiunii au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale principale, în valoare totala de 115.000 de lei, precum și trei sancțiuni complementare de suspendare a activităților desfășurate pana la obținerea actelor de reglementare și măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*