Primăria Municipiului Călăraşi, prin Serviciul Public Pieţe şi Oboare, va organiza în perioada 1 – 8 septembrie Târgul de Toamnă, în locaţia situată în Prel. Dobrogei.
În aceste zile, se lucrează intens pentru organizarea în condiţii optime a bâlciului.
Astfel, în parcarea din faţa Oborului, pe tronsonul str. Rocadă – Poarta 3 Obor, s-au alocat spaţii pentru 58 de agenţi economici care vor putea comercializa articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, unelte, electronice și electrocasnice, legume şi fructe.
În incinta Oborului, vor funcţiona 16 terase şi 19 unităţi de alimentaţie publică: gogoşerii, clătite, kurtos kalacs, îngheţată, sucuri.
În parcul de distracţii vor funcţiona nu mai puţin de 8 societăţi pe o suprafaţă de 4000 mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a efectuat, în perioada 26 – 29 aprilie, controale în vederea combaterii muncii nedeclarate și pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în […]
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au fost prezenți vineri, 9 decembrie, la ceremonia dedicată certificării detașamentelor Forțelor Aeriene Italiene și Forțelor Aeriene Spaniole, dislocate în România […]
În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității din acest weekend, polițiștii au intervenit la 188 de sesizări ale cetățenilor. De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere în cazul a 29 șoferi care au pus în […]
Be the first to comment