Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, la data de 05 februarie, persoane necunoscute au sustras caseta monetară dintr-un dozator de lapte, din municipiul Călărași, pe care ulterior, au abandonat-o la o distanță de aproximativ 300 de metri.
În urma investigațiilor efectuate, la data de 07 februarie, polițiștii au identificat autorul, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Călărași.
Față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași desfășoară, în perioada februarie – decembrie 2021, „Acțiunea de control privind prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus”. Potrivit ITM Călărași, această acțiune are următoarele obiective: monitorizarea […]
Pompierii din cadrul ISU ”Barbu Știrbei” Călăraşi au intervenit, în 2024, pentru gestionarea unui număr de 10.673 situaţii de urgenţă. Dintrea acestea, 1083 pentru stingerea incendiilor (376 pentru stingerea incendiilor la gospodării, instituții și obiective […]
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în perioada 22 – 25 și 28 februarie, Atelierele lui Mărțișor. Cei interesați să participe la atelier sunt așteptați la Secția […]
Be the first to comment