PNL Călărași a stabilit lista candidaților pentru alegerile parlamentare. FOTO PNL Călărași
Comitetul de Coordonare Județean al Partidului Național Liberal – filiala Călărași a validat, în ședință, lista de candidați în alegerile parlamentare, ce vor avea loc pe 1 decembrie. Au fost prezenți 200 de delegați cu drept de vot care, în unanimitate, au validat listele propuse de Biroul Permanent Județean al PNL Călărași.
Candidații pentru Parlamentul României cu care PNL Călărași vine în fața alegătorilor sunt următorii:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii locali acționează în permanență pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în municipiul Călărași. Astfel, potrivit Primăriei Călărași, polițiștii locali au acționat săptămâna trecută pe raza municipiului pentru sancționarea faptelor de natură contravențională, consum de […]
În perioada 22 – 27 mai, cu ocazia Campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, polițiștii călărășeni desfășoară activități preventive în rândul cetățenilor. „Dacă vrei să afli cum poți preveni să devii victima unei infracțiuni sau care sunt […]
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a afirmat că este esențial ca în județul Călărași să existe condiții de cazare atractive pentru profesioniștii care contribuie la dezvoltarea comunității noastre. „Prin intermediul proiectului de construire a […]
Be the first to comment