Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul piscicol

Acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul piscicol. FOTO: IPJ Călărași

Polițiști din cadrul Serviciului Județean Transporturi Călărași și Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu sprijinul DSVSA Călărași, au acționat joi, 30 martie, pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu produse piscicole.

Polițiștii au verificat centrele de primă vânzare pentru comercializarea capturilor de pește din municipiul Oltenița și comuna Mănăstirea.

Cu ocazia activităților desfășurate în teren au fost verificate două centre de primă vânzare, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.000 de lei și au fost constatate două infracțiuni de comercializare fără documente legale de proveniență. Totodată, a fost ridicată cantitatea de 404,7 kg de pește, diferite specii, fără documente de proveniență.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*