Acțiune împotriva traficului de droguri. O persoană care vindea cocaină, arestată pentru 30 de zile

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Potrivit IPJ Călărași, din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul lunii martie 2025, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut cocaină, în municipiul București, cu 1.500 de lei la fiecare tranzacție.

„Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități din drogurile de mare risc, iar în urma percheziției domiciliare efectuate, în municipiul București, la data de 11 iunie 2025, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă. Ulterior, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea persoanei în cauză” – IPJ Călărași.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*