Amenzi de peste 150.000 de lei, în urma acțiunilor polițiștilor călărășeni din weekend

Acțiunile polițiștilor călărășeni pentru siguranța comunității din acest weekend au avut ca rezultat prinderea în flagrant a patru persoane, precum și dispunerea a două măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 23 de conducători auto au rămas fără permis.

Potrivit IPJ Călărași, în perioada 17 – 19 iunie, peste 300 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate 33 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 216 evenimente sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 27 de infracțiuni, patru persoane au fost prinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse două măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 351 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 157.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate șase infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au fost reținute 23 de permise de conducere și retrase opt certificate de înmatriculare.

Exemplu:

La data de 19 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în comuna Radu Vodă, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Lupșanu, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*