APIA Călărași a demarat campania de plăți în avans pentru anul 2020

Cultură de grâu. FOTO Pavlofox
Cultură de grâu. FOTO Pavlofox

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 21 octombrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 547.311 fermieri, reprezentând un procent de 65 % din totalul fermierilor declarați eligibili.

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 719.414.149 euro, astfel:

  • 559.956.449,18 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 133.006.126,52 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 26.451.573,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020 de derogare, pentru anul 2020, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, precum și de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce privește plățile directe, între 16 octombrie și 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

  • 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323/03/01.10.2020, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
  • 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 001/2/03.1.2020, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*