Bărbat de 72 de ani, reținut de polițiștii călărășeni după ce a rănit grav câinele vecinului

Bărbat de 72 de ani, reținut de polițiștii călărășeni după ce a rănit grav un câine cu o sapă. FOTO Pixabay cu rol ilustrativ

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au intervenit, în comuna Ciocănești, în urma unei sesizări primite prin Serviciul 112 care indica faptul că un bărbat în vârstă de 72 de ani ar fi rănit grav câinele vecinului său.

Conform informațiilor furnizate, incidentul a avut loc în data de 23 mai, când bărbatul în cauză ar fi aruncat cu o sapă în direcția câinelui, cauzându-i răni grave. Proprietarul câinelui, un bărbat în vârstă de 83 de ani, a alertat autoritățile prin apelul de urgență 112.

În urma examinării clinice a animalului, s-a constatat gravitatea rănilor suferite, iar ca măsură de protecție și recuperare, s-a decis plasarea câinelui într-un adăpost specializat pe o perioadă de 45 de zile.

Poliția a demarat o anchetă pentru clarificarea situației, iar în urma administrării probatoriului, bărbatul în vârstă de 72 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost dus și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*