Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași îi invită pe cetățeni la un eveniment cultural organizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași.
Acesta are loc joi, 23 ianuarie 2025, începând cu orele 10.30, intitulat sugestiv ”România după Cuza”.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul de Informare și Documentare al Școlii Gimnaziale nr.1 Cuza- Vodă, Școala Gimnazială Nr. 1 Modelu și Colegiul Economic Călărași.
„Vom rememora momente importante ale Micii Uniri din 1859, care a avut loc odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei, momentul însemnând primul pas important în drumul pentru înfăptuirea statului național român și ne vom delecta cu momente artistice și concursuri interactive” – Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Călărași anunță că nu va mai fi permisă, până în martie 2024, realizarea de lucrări de intervenție în carosabil pe străzile aflate în garanție de bună execuție. “Primăria Municipiului Călărași aduce la cunoștință tuturor […]
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, peste 10.000 bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau […]
Magazinele Enel din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise luni, 13 iunie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în aceste zile numai pentru transmiterea indexului. În celelalte zile, […]
Be the first to comment