Un cod galben de ploi și vijelii a fost emis de meteorologi pentru mai multe județe, printre care și Călărași.
Administrația Națională pentru Meteorologie a emis un cod galben valabil din 13 iunie, ora 17 și până pe 14 iunie, ora 6.00
În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 22 – 28 aprilie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Izvorul Tămăduirii” al străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia. În cetatea Sloboziei […]
Un băiat în vârstă de 18 ani, aflat duminică după-amiază pe plaja de la Podul 4, și-a pierdut viața înecat în apa brațului Borcei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași, […]
Vicepreședintele Mihăiță Constantin Beștea este candidatul PSD la Primăria Oltenița. Acesta este clipul său electoral. — – Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Călărași – Executat de ROGER GRAPHIC DESIGN SRL – CUI mandatar […]
Be the first to comment