
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a semnat luni, 29 septembrie, contractul pentru cel mai amplu proiect de infrastructură rutieră realizat vreodată în județ. Valoarea totală a investiției depășește 77 milioane de euro și vizează modernizarea și reabilitarea a patru tronsoane de drumuri județene strategice, care leagă comunități importante și asigură conexiunea directă cu drumurile naționale și cu județele limitrofe.
Proiectul include:
- DJ201B, tronson DN31 – Ulmeni – Lunca (Ostrovu) – Frăsinet (km 49+730 – km 81+290);
- DJ305, tronson Lunca (Ostrovu) – Lehliu Sat – Săpunari (km 0+000 – km 33+529);
- DJ313, tronson Săpunari – limita județului Ialomița (km 28+700 – km 30+500);
- DJ309, tronson Bogata – DJ307A – Alexandru Odobescu – Nicolae Bălcescu – Zimbru (DJ304) – Făurei – Dănești (DJ303) – Nucetu (DN3).
Pe lângă asfaltarea și reabilitarea drumurilor, proiectul prevede amenajarea de trotuare și stații pentru transportul public, realizarea de piste pentru biciclete, precum și construcția și reabilitarea de poduri și podețe. Toate aceste lucrări au ca obiectiv creșterea siguranței în trafic, fluidizarea mobilității și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din zonele vizate.
„Drumuri mai sigure, mobilitate mai bună, viitor mai conectat! Astăzi am semnat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră pentru județul Călărași. Este o investiție strategică, care va însemna drumuri modernizate, transport public mai accesibil, piste de biciclete și poduri sigure. Acest proiect înseamnă siguranță, acces mai rapid între localități și șanse mai bune pentru dezvoltarea județului nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
Importanța proiectului depășește simpla modernizare a infrastructurii. Noile drumuri vor facilita accesul mai rapid la servicii publice și centre economice, vor contribui la atragerea de investitori și vor oferi noi oportunități de dezvoltare comunităților locale. În același timp, includerea pistelor pentru biciclete și a trotuarelor arată o orientare către mobilitate sustenabilă și siguranța pietonilor.
Semnarea acestui contract reprezintă un pas decisiv pentru modernizarea infrastructurii rutiere a județului Călărași și confirmă obiectivul administrației județene de a transforma rețeaua de drumuri într-un factor real de progres economic și social.
Be the first to comment