Dosar penal pentru un bărbat prins în timp ce incendia deșeuri la marginea comunei Grădiștea

Dosar penal pentru un bărbat prins în timp ce incendia deșeuri la marginea comunei Grădiștea. FOTO: IPJ Călărași

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități, în județul Călărași, în scopul creșterii siguranței cetățeanului și combaterii operațiunilor ilegale cu substanțe și deșeuri periculoase.

Astfel, la data de 31 ianuarie, în urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Grădiștea, care, în calitate de angajat al unei societăţi agricole, a incendiat intenționat mai multe categorii de deșeuri – bidoane, saci de rafie, anvelope utilitare.

„S-a procedat la stingerea focului aprins, iar față de persoana în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu sau substanță sau obiect”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.

De asemenea, polițiștii au depistat un alt bărbat din comuna Grădiștea, în vârstă de 69 de ani, care în calitate de președinte al unei societăți comerciale cu domeniu de activitate cultivarea în comun a pământului, prelucrare și industrializare produse agricole, a dispus administrarea cantității de 4800 de kg de îngrășăminte chimice de tip uree granulate. El a încălcat prevederile Anexei nr. 2 din Ordinul 333/165/2021 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin care se prevede că este interzisă aplicarea acestor substanțe în perioada 15 noiembrie – 10 martie.

În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*