Gospodării racordate ilegal la rețeaua de joasă tensiune, descoperite de polițiști în Dragalina. FOTO cu rol ilustrativ
Mai multe dosare penale au fost întocmite de polițiștii călărășeni în urma unei acțiuni desfășurate în comuna Dragalina
Potrivit Inspectoratului județean de Poliție Călărași, polițiștii călărășeni, în colaborare cu reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice și jandarmi, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de sustragerea a energiei electrice în comuna Dragalina.
„Astfel, au fost verificate 19 locuințe și depistate șase persoane care ar fi folosit instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua de energie electrică”, au precizat reprezentanții IPJ Călărași.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Modelu, județul Călărași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care este cercetat pentru șantaj, violare de domiciliu și distrugere. În urma unor […]
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași a desfășurat, în perioada martie-septembrie 2026, acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activități forestiere, inclusiv exploatarea masei lemnoase și transportul tehnologic al acesteia. Potrivit ITM Călărași, verificările au […]
Peste 500 de polițiști au acționat, în perioada 2–4 octombrie, în județul Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 540 de sancțiuni contravenționale, în […]
Be the first to comment