Două proiecte cu valoare de aproape 10 milioane lei au primit undă verde de la Compania Națională de Investiții în județul Călărași.
Cel mai valoros proiect este cel al Sălii de Sport cu Tribună de 180 locuri care va fi construită în comuna Fundeni. Valoarea estimată depășește 7,7 milioane lei, iar lucrările sunt la faza de adaptare la amplasament și asistența tehnică din partea proiectantului.
Cei mai mulți bani din sumele provenite de la CNI merg la proiectarea în sine. Ofertanții au la dispoziție 10 zile pentru a înainta propunerile, iar plicurile se deschid pe 20 noiembrie 2020.
O altă sală de educație fizică școlară se construiește la Independența. Proiectul are o valoare de 2.095.444 lei și banii vin tot de la CNI.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipele RAJA intervin astăzi, 09 iunie 2026, pentru remedierea unui branșament avariat, de pe strada Prunului din orașul Căzănești, județul Ialomița. Astfel, în intervalul orar 09:30–13:00, sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitate. […]
Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” Călărași invită publicul iubitor de artă și cultură la vernisajul expoziției personale „ALTERA PORTA”, semnată de artistul Jimmy Stănescu, eveniment ce va avea loc joi, 11 iunie 2026, începând cu ora […]
RAJA SA va sista furnizarea apei miercuri – 10 iunie 2026, în intervalul orar 09.00 – 16.00, în localitățile Dridu – Snagov și Moldoveni, județul Ialomița, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării apei […]
Be the first to comment