Fostul primar al comunei călărășene Ciocănești, găsit de ANI în stare de incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul fostului primar al comunei Ciocănești, Petre Pavel.

Astfel, potrivit ANI, Petre Pavel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie 2016 – 15 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică.

El a încălcat astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit g) din Legea nr. 161/2003 și art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcția de primar și viceprimar, […] este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: […] g) calitatea de comerciant persoană fizică”.

ANI precizează că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*