Bărbat transportat la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp de lângă comuna Căscioarele
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a ajuns, vineri, la spital, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea pe un câmp de lângă comuna Căscioarele.
Potrivit polițiștilor, bărbatul se deplasa la volanului unui tractor pe un drum agricol, la marginea comunei Căscioarele, iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, s-a răsturnat cu utilajul agricol într-un canal de irigații dezafectat.
În urma incidentului, tractoristul a fost rănit ușor. El a fost preluat de un echipaj SMURD al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași și transportat la Spitalul Municipal Oltenița.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Debitul Dunării la intrarea în țară a ajuns astăzi la doar 1.750 mc/s, cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii 30 de ani, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). În […]
ECOAQUA S.A. anunță începerea implementării proiectului „Instalație fotovoltaică de producere a energiei electrice la punctul de lucru din Municipiul Urziceni”, cod SMIS 332947, conform Contractului de finanțare numărul 1634/22.06.2026, încheiat între Ministerul Energiei, în calitate […]
Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din localitatea Fetești, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești Oraș, astăzi – 15 iulie 2026, […]
Be the first to comment