FOTO VIDEO Investiții prioritare pentru primarii din județul Călărași, la început de an 2023. Pe primul loc se află educația copiilor

Imagine din Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Anul 2023 începe în forță și cu mult optimism și pentru primarii localităților din județul Călărași. Aleșii locali și-au întocmit agendele de lucru încă de anul trecut și tot de atunci au început și demersurile pentru a obține, de la autoritățile centrale sau județene, banii necesari pentru implementarea proiectelor importante pentru bunăstarea comunităților din care fac parte.

Remarcabil este faptul că, pe primul loc, se află educația preșcolarilor și școlarilor, cei mai mulți primari căutând resurse pentru a investi în construcția și reabilitarea de școli, grădinițe, săli de sport ori cămine culturale.

„În anul 2023, vom avea finalizat proiectul de reabilitare și dotare cămin cultural. Este foarte important, pentru că avem o școală și o grădiniță, iar copiii de acolo nu au unde să își desfășoare activitățile”, afirmă primarul din Căscioarele, Florin Bordei, care precizează că este vorba de circa 125 de copii care astfel vor a avea un loc special unde să desfășoare activități extrașcolare.

Proiectul a fost conceput în urmă cu mai bine de șase ani, mai spune primarul, însă abia în 2022, cu mari eforturi, administrația publică locală din Căscioarele a reușit să obțină de la CNI, ordinul de începere a lucrărilor, care ar trebui finalizate până la finalul lui 2023.

În topul priorităților sale pentru anul în curs, primarul localității Fundeni, Gheorghiță Cărtușanu menționează și domnia sa, viitorul în educație pentru copiii din comună.

„Să dăm drumul la grădinița pe care o avem în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, care în proporție de 99% este finalizată și totodată și școala mare, cu clasele I-VIII. Dacă investim în educație, investim în sănătate”, consideră Gheorghiță Cărtușanu.

Susținerea educației este o prioritate, în 2023, și pentru primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre. În localitate trăiesc peste 300 de copii, câteva zeci dintre ei fiind preșcolari. Pentru ei, primarul face demersuri pentru reabilitarea grădiniței, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții.

„Este o grădiniță completă, cu after-school, cu sală de mese, cu tot ce trebuie ca părinții să fie mult ajutați în privința asta”, explică Gheorghe Dobre.

Tot în anul care tocmai a început, edilul de la Nana își propune să ducă la bun sfârșit proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare pentru întreaga localitate, pentru ca, mai apoi, să poată implementa și proiectul privind asfaltarea și reabilitarea străzilor și trotuarelor din comună.

„Nu pot să elimin un proiect care mă afectează foarte tare, moral și nu numai, un proiect cu trotuare, la nivel de localitate și, în special pe marginea drumului județean. Am primit sprijinul total și suntem într-o colaborare foarte bună cu Consiliul Județean și sper ca în acest an să pot finaliza acest proiect care pentru mine, repet, este o prioritate maximă. (…) Am făcut deja demersuri, am promisiuni pentru fonduri, dar nu este un lucru care depinde numai de mine, dar sunt gata să mă lupt cu orice instituție care mi-ar pune piedici în acest proiect, dar și în celelalte”, afirmă, cu convingere, Gheorghe Dobre. 

În 2023, lângă biserica din Nana ar putea fi ridicată și o capelă mortură, după cum prevede legislația, care nu mai permite familiilor să țină priveghiul rudelor decedate acasă, iar deplasarea în alte localități este dificilă în astfel de situații delicate.

Tot căminul cultural din localitate, dar și sala de sport sunt proiectele pe care le vrea cu orice preț finalizate anul acesta și primarul de la Ulmeni, Narcis Drăgnoi. Pentru sala de sport, spune edilul, finanțarea este deja disponibilă, iar din luna februarie, primarul speră să obțină și ordinul de începere a lucrărilor.

„Am mai avea și canalizarea, un proiect care ar avea ca termen de finalizare tot 2023, dar să vedem acum condițiile de începere și modul de lucru al constructorului”, afirmă, cu precauție, Narcis Drăgnoi.

Ionel Tatu, primarul din comuna Vâlcelele, are și domnia sa o agendă complexă pentru anul 2023, cu o serie de proiecte privind digitalizarea și nu numai, pentru care speră să poată obține finanțările necesare. Totuși, cel mai important proiect pe care îl dorește finalizat cât mai curând este cel al căminului cultural, care a întâmpinat ceva neajunsuri.

„Îmi doresc, pentru anul 2023, să termin căminul cultural, pe CNI. Am avut probleme cu constructorul, care a dat faliment și am revenit acum și am luat-o de la zero cu licitația, dar sper ca până la sfârșitul anului să termin acest proiect”, afirmă Tatu.

În comuna Frăsinet, primarul Alin Ploieșteanu dorește modernizarea tramei stradale.

„Asfaltarea pe «Anghel Saligny» în satele Luptători și Curătești, în comuna Frăsinet, este un proiect al meu de suflet, care a primit și finanțarea, apoi avem un sat, Dănești, singurul care rămâne neasfaltat, iar acela este prioritatea mea numărul 1”, afirmă edilul, pentru CLnews.

Ploieșteanu mai completează spunând că a obținut și un proiect, finanțat prin PNRR, pentru realizarea de piste de biciclete.

„Mai avem și alte proiecte în derulare la Compania Națională de Investiții, o școală destul de mare, un proiect de 2 milioane de euro, avem semnale că o să fie și acest proiect aprobat. Din punctul meu de vedere, comuna Frăsinet este într-un proces de dezvoltare continuu”, afirmă acesta.

Un proiect inedit pe care își dorește să-l vadă finalizat în 2023 are primarul localității Dragalina, Gabriel Stanciu.

„Unul dintre cele mai importante proiecte pe care doresc să le realizez în 2023 este cel de eficiență energetică, de panouri fotovoltaice, la tot ce înseamnă construcții și clădiri ce aparțin unității administrativ teritoriale: la gospodăriile de apă, la stațiile de epurare pentru a reduce consumul de energie electrică și a ține prețul la apă și canalizare la un nivel accesibil pentru populație”, subliniază alesul local.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*