În perioada 4 – 10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, organizează o serie de manifestări religioase dedicate hramului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” al Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia. Evenimentele vor reuni credincioși, clerici și ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române într-o săptămână de rugăciune și trăire duhovnicească.
Un moment de mare importanță pentru viața spirituală a credincioșilor din Eparhie va fi aducerea în Slobozia a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, din Arhiepiscopia Dunării de Jos. Sfânta icoană va fi primită marți, 4 noiembrie, la ora 13:45, la Catedrala Episcopală din Slobozia, printr-o slujbă de Te Deum. În continuare, la ora 14:15, Preasfințitul Părinte Vincențiu, alături de sobor de preoți și numeroși credincioși, va conduce o procesiune pe străzile municipiului, până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde icoana va fi așezată într-un baldachin, spre închinare.
Pe parcursul întregii perioade, mănăstirea va găzdui slujbe speciale – privegheri, Acatiste ale Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu – menite să întărească legătura credincioșilor cu Dumnezeu și să aducă binecuvântare comunității.
Sâmbătă, 8 noiembrie, în ziua praznicului „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, Sfânta Liturghie va fi oficiată, începând cu ora 08:30, de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. La sărbătoare vor lua parte membrii Permanenței Consiliului Eparhial și preoți protopopi din întreaga Eparhie.
Duminică, 9 noiembrie, Preasfințitul Vincențiu va sluji Sfânta Liturghie, începând cu ora 08:30, alături de consilierii Centrului Eparhial și de stareții mănăstirilor din Episcopie.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam va rămâne spre închinare până luni, 10 noiembrie, când va fi pregătită pentru întoarcerea la locul de origine, în Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Săptămâna hramului Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia va aduce credincioșilor un prilej de rugăciune, comuniune și binecuvântare, în lumina ocrotirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, protectorii acestui vechi și important așezământ monahal din Bărăgan.

Be the first to comment