Județul Călărași se află începând din dimineața de marți, 24 decembrie sub cod galben de vânt.
Atenționarea meteorologilor este valabilă în perioada 24 decembrie, ora 05 – 25 decembrie, ora 10.
„Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și estul și sudul Transilvaniei. Vor fi rafale de 50…70 km/h, iar în noaptea de marți spre miercuri (24 / 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, în colaborare cu Palatul Copiilor Călărași, artizani și colecționari călărășeni, prin care sunt promovate tradițiile și meșteșugurile românești, valorile autentice ale comunității călărășene organizează […]
O femeie de 66 de ani din Dor Mărunt a rămas fără 36.000 de lei după ce a fost păcălită să facă diverse investiții online, iar polițiștii au început cercetările în acest caz. Potrivit IPJ […]
Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a efectuat, în prima săptămână a lunii mai, controale în vederea combaterii muncii nedeclarate și pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în […]
Be the first to comment