Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” Călărași îi invită pe cei interesați, marți, 28 octombrie 2025, începând cu orele 14.00, la sediul central al instituției din strada 1 Decembrie 1918, nr.1, la lansarea volumului „Experimente în psihologia socială și dinamica grupurilor”, semnat de Mădălin Niculae și apărut la Editura Universitară.
Lucrarea, proaspăt ieșită de sub lumina tiparului, aduce în prim-plan teme actuale din domeniul psihologiei sociale, analizând mecanismele care stau la baza interacțiunilor și dinamicii grupurilor umane. Acesta este cel de-al doilea volum al autorului, bine documentat, confirmând preocuparea sa constantă pentru studiul comportamentului uman și pentru promovarea cercetării psihologice în spațiul academic românesc.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră din Călărași au descoperit, într-un autoturism, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 20.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Potrivit STPF […]
Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 26.10.2023, ora 16.30 în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi și prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS. Ordinea de zi este următoarea: Proiect […]
Procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere […]
Be the first to comment