Măsuri sporite de siguranță pentru reducerea cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, luate în Alexandru Odobescu, Belciugatele, Mitreni, Lehliu, Frăsinet, Budești și Chiselet

Măsuri sporite de siguranță pentru reducerea cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Călărași a hotărât luarea unor măsuri pentru diminuarea impactului riscului de îmbolnăvire cu coronavirus la nivelul localităților Alexandru Odobescu, Belciugatele, Mitreni, Lehliu, Frăsinet, Budești și Chiselet, începând de marți, 21 decembrie.

Astfel, pe fondul înregistrării unei rate de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste trei cazuri la 1.000 locuitori, începând de marți, 21 decembrie, la nivelul localităților Alexandru Odobescu (incidența de 4,31 la mie) și Belciugatele (incidența de 4,17 la mie), se vor impune următoarele măsuri:

  1. Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/ sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
  3. Măsurile prevăzute la punctele 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  4. Operatorii economici a căror activitate a fost închisă/restricționată, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  5. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația în vigoare;
  6. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise/sau deschise, publice și/sau private sunt obligați să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. Prin excepție în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
  7. Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  8. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele de peste 5 ani în spațiile publice deschise;
  9. Activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber, este interzisă;
  10. Se interzice participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități;
  11. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.);
  12. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
  13. Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor și se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
  14. Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea perimetrelor de protecție sanitară.

Totodată, ca urmare a înregistrării unei rate de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 1,5/1.000 locuitori în Mitreni (incidența de 2,01 la mie), Lehliu (incidența de 1,95 la mie), Frăsinet (incidența de 1,84 la mie), Budești (incidența de 1,74 la mie) și Chiselet (incidența de 1,59 la mie) se instituie următoarele măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

  1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permis fără a depășii 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05.00 – 21.00. Măsura se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise, care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  2. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum doi metri între mese și participarea a maximum șase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară prevăzute de legislația în vigoare.
  3. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise/sau deschise, publice și/sau private sunt obligați să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. Prin excepție, în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate în livrare la domiciliu;
  4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depășii 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului;
  5. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de peste 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
  6. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*