Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se va afla marți, 11 ianuarie, într-o vizită de câteva ore în județul Călărași.
În programul zilei se află o vizită la Consiliul Județean, la ora 10.00, urmată imediat de o întâlnire cu cei 55 de primari ai județului Călărași, oficialități ale administrației locale și județene și parlamentari.
De asemenea, în jurul orei 12.00, ministrul Transporturilor va merge să viziteze pasajul Drajna și drumul Siderca.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Oltenița, prin angajații Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, au dispus îndepărtarea limitatoarelor de viteză amplasate pe străzile din localitate. Potrivit reprezentanților instituției, decizia a fost luată pentru a nu îngreuna utilajele […]
Zilnic, polițiștii rutieri călărășeni desfășoară acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic. Astfel, potrivit IPJ Călărași, la data de 07 august, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Călărași au […]
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03 martie – 31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024, rentierii vor […]
Be the first to comment