Echipele RAJA intervin astăzi, 4 mai 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești, județul Ialomița.
Astfel, în intervalul orar 11:30–16:30, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Gară.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Atragem atenția că, după reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. În acest caz, este indicat ca apa să fie utilizată doar în scopuri casnice, până la limpezirea completă” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Locuitorii din Oltenița care au acumulat datorii la bugetul local în anii precedenți au posibilitatea să își achite restanțele fără majorările de întârziere aferente. Măsura a fost aprobată de Consiliul Local prin Hotărârea nr. 195 […]
Polițiștii din Călărași desfășoară activități pentru găsirea a două minore, în vârstă de 14 și 16 ani, din comuna Dorobanțu. Cele două fete au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit, iar în […]
Primăria Municipiului Călărași va desfășura, în perioada 6–9 octombrie 2026, o nouă campanie de combatere a țânțarilor pe domeniul public. Tratamentele terestre vor fi aplicate pe timpul nopții, între orele 21.00 și 05.00, iar administrația […]
Be the first to comment