Parcul Dendrologic din Călărași va fi modernizat

FOTO Primăria Călărași

Convocați vineri, 8 septembrie, în ședință extraordinară, consilierii locali au adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului cu titlul “Integrated actions for biodiversity support and greener cross border area B-Green” și a indicatorilor tehnico-economici la faza DALI pentru proiectul cu același titlu.

Obiectivul proiectului care urmează să fie depus spre finanțare în cadrul Programului Interreg VI-a Romania-Bulgaria Programme, Prioritatea 2 “O regiune mai verde”, Obiectivul specific 2.7 “Îmbunătățirea protecției și conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, și reducerea tuturor formelor de poluare”, are 3 direcții principale:

  1. Crearea infrastructurii verzi în orașele Călărași și Tutrakan, prin reabilitarea unui parc în cadrul fiecărui oraș;
  2. Acțiuni de conștientizare care promovează protecția naturii și a biodiversității adresate publicului larg, vizând în special copiii din zona CBC Călărași-Silistra;
  3. Îmbunătățirea și armonizarea capacității de intervenție a autorităților publice cu atribuții relevante în protecția naturii și atenuarea poluării.

UAT Municipiul Călărași participă, în calitate de Partener Lider, la implementarea proiectului, alături de Primăria Tutrakan (Bulgaria), Inspectoratul de Jandarmi Judetean Călărași, Inspectoratul Județean de Poliție Călărași și Direcția Regională de Poliție Silistra (Bulgaria).

Prin acest proiect, Municipiul Călărași dorește să realizeze modernizarea arhitecturală și peisagistică a Parcului Dendrologic având ca scop principal protejarea biodiversității, crearea unei zone de îmbinare armonioasă a naturii cu spațiul urban, reducerea emisiilor de carbon și creșterea calității vieții.

Principalele intervenții pentru realizarea obiectivului sunt:

– refacerea și amenajarea spațiilor verzi (gazonului și plantelor);

– reamenajarea zonelor pietonale din punct de vedere peisagistic;

– reconfigurarea zonelor prin cresterea suprafețelor de spații verzi și a zonelor de recreere/ educative;

– extinderea sistemului de iluminat public;

– instalarea unui sistem de aspersoare;

– înlocuirea mobilierului urban;

– refacerea terenului de sport și reamenajarea suprafeței acestei zone;

– reamenajarea taluzului și mărirea gradului de utilizare a acestuia;

– reamenajarea zonei pentru căței.

Suprafața terenului: 55.000 mp.

Valoarea totală a investiției: 2.117.718,01 lei inclusiv TVA; Contribuția UAT Municipiul Călărași la cofinanțarea proiectului este de 2% din valoarea bugetului.

Durata de implementare a proiectului este de 36 luni.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*