Peste 1.100 de persoane legitimate, în ultimele 24 de ore, în acțiunea de prevenire a răspândirii infectării cu noul coronavirus în județul Călărași

Verificarea modului în care sunt respectate măsurile de siguranță. FOTO IPJ Călărași

Peste 1.100 de persoane legitimate, 157 de societăți comerciale și 473 de mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Călărași.

Potrivit IPJ Călărași, polițiștii, alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Călărași, au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.168 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 157 societăți comerciale și 473 de mijloace de transport, din care 281 de mijloace de transport public în comun. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 194 sancțiuni contravenționale, 156 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:

  1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*